Portocalamov's Blog

Just another WordPress.com site

Am făcut primul milion May 21, 2010

Filed under: Fun,IT,Uncategorized — portocalamov @ 6:27 am

Daily Cotcodac a depăşit astăzi un milion de vizitatori. Înainte să deschidem o sticlă de şampanie (de pălincă, Eftimie, aşa e, ne-am exprimat noi greşit) şi să chiuim: “Zoso, Tolontane, la o parte, terminaţilor!”, să vedem şi cum am reuşit asta:

– jumătate dintre cei un milion de vizitatori sunt de fapt Julius care intră de pe ip-uri diferite; îl veţi recunoaşte, chiar dacă postează sub diverse nume, după faptul că lasă cam acelaşi comentariu: “Să scrie numai Julius, că el ştie, restul sunt de umplutură”.

– o altă parte e formată din postacii lui Raeţchi şi subalternii lui Eftimie de la ziar; pot fi recunoscuţi cu uşurinţă după comentariile gen “Julius, chiar te plăteşte cineva să scrii plictiselile astea?”, “Trebuia să râd, sau cum?” sau “Înainte scriai mai bine, da’ acum te-ai prostit de tot”.

– un procent important îl reprezintă piraţii din Angola. Ei sunt cei mai mari fani ai doctorului Șendroiu – nu ratează nici un text al acestuia şi visează, desigur, să-l întâlnească într-o bună zi pe autorul lor preferat.

– ar mai fi nevasta lui 4mall, care, când n-are nici un motiv să-l trimită să doarmă pe preş, intră pe DC şi după aia îi face scandal: “Cu cineva de calitate nu puteai fi şi tu prieten!”.

– ne-am baza şi pe cititorii din judeţul Vaslui, doar că ei intră pe DC maximum zece-cinsprezece minute, cât apucă între momentul în care descoperă cum se deschide laptopul pe care i l-au luat italianului ăla şi cel în care apar carabinierii. Ar mai fi şi vasluienii care au văzut că avem multe texte cu şi despre pensionari şi îşi închipuie că DC e site de agăţat, unde pot pune mâna pe bunăciuni de pe net.

– nu puţini sunt şi boţii de spam care intră pe DC şi pe care îi recunoaşteţi uşor, deoarece comentariile lor sunt întotdeauna politicoase, scrise fără greşeli şi nu deviază de la subiectul articolului la care au fost postate.

– vreo 10% din cititori sunt francezi care intră pentru filmuleţul cu salutul şi care ies repede, nu înainte de a abandona în fuga lor laptopuri şi iPhone-uri.

– Ne citesc, de asemenea, şi foarte multe manechine; nu o dată le-am surprins pe forumurile de fashion vorbind între ele: “Și ce dacă a pozat David Beckham în chiloţi, dragă? Hai mai bine să vedem ce-a mai scris Julică pe Daily Cotcodac, că el nu e însurat”.

În fine, diseară vom număra comentariile de la acest post şi vom vedea exact câţi cititori avem în realitate. Nu vom lua în considerare comentariile gen “Bravo, Daily Cotcodac! Faceţi o treabă foarte bună” – ăsta e Pircă încercând să-i arate doamnei P. că lumea citeşte prostia aia a lui Julius la care pierde el timpul scriind gratis. Evident, dacă textul ăsta o să aibă mai puţine comentarii decât autori sunt pe Daily Cotcodac, închidem site-ul, ne lăsăm de făcut poante şi scris articole haioase şi ne angajăm la Caţavencu.

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s