Portocalamov's Blog

Just another WordPress.com site

Top 3 comentarii May 21, 2010

Locul I – Sincere felicitări

Nu se acordă

Ne pare rău, dar comentariile voastre din ultima săptămână au fost cel puţin la fel de anoste ca textele noastre, așa încât nu prea am avut de unde alege un câștigător. Asta ne îngrijorează, pentru că Portocala Mov  își datorează în bună măsură traficul faptului că, spre deosebire de alte site-uri, aici comentariile sunt de regulă mai haioase decât posturile. În speranţa că a fost doar un incident izolat, vom considera această săptămână cu texte slabe și cititori lipsiţi de umor drept un mic omagiu adus Academiei Caţavencu.

Locul II – Felicitări simple
Petrov: “multam mult de carte, domnu’! am constatat ca e foarte usor sa agati cu carti in baruri”

Foarte multă lume crede că, în baruri și cluburi, cel mai ușor se agaţă jucându-te neglijent cu cheile de la Ferarri. Nimic mai fals – așa cum a descoperit recent și cititorul nostru Petrov, tot ce ai de făcut e să te așezi într-un colţ al clubului și să te pui pe citit. Imediat, cele mai mișto gagici din club se vor îndrepta spre tine, călcându-se pe picioare, și te vor aborda cu îndrăzneală: “Ce citești, scumpi?”.
Știm că sunteţi curioși să aflaţi ce trebuie făcut mai departe. Ne pare rău, dar de aici sunteţi pe cont propriu – v-am adus deja gagica sub nas, descurcaţi-vă singuri mai departe. Vă putem însă pune la dispoziţie un sfat de la Adi Mutu: încercaţi cu Dostoievski, cică merge întotdeauna.

Locul III – Circumstanţe de felicitări
XaeL: vi se intampla sa spuneti “poanta asta e tare, frate, dar mai bine o pastram pentru alt articol, ca asta deja iese prea amuzant” ?
Da, ni se întâmplă des să spunem asta, deși, să fim sinceri, am prefera să ni se întâmple să scriem articole amuzante.

PS: Normal că era previzibil ultimul răspuns, dar acum înţelegeţi și voi cum ne-am simţit citind cele 20 de comentarii – aproape toate “Extraordinar!” și “Admirabil!” – de la postul precedent??

 

The Shining: Hotel Germisara

Ovidiu Eftimie

Anul acesta, fiind criză economică, am decis să-mi petrec concediul în ţară. Am căutat pe net, soţia a căutat prin agenţii turistice şi am găsit Hotelul Germisara din Geoagiu Băi. Pe net, arăta destul de bine.

All inclusive, două piscine, tratament balneoclimateric (e bun la mahmureală), sală de fitness, castelul Huniazilor prin preajmă, părea fain. Preţul, şi ăla, era ok. Deja mă vedeam lenevind la marginea piscinei, cu o bere în mână şi un julvern în cealaltă. Atâta doar că mă pune nevastă-mea să caut mai departe pe net ceva de genul “Cum e la Hotel Germisara?”(formularea exactă o s-o dea Julius la următorul text cu google).

(articol preluat de pe  http://dailycotcodac.ro )

Ei bine, ce am găsit a fost mişto. Conform celor care au fost acolo şi au supravieţuit, camerele sunt extrem de mici, băile şi mai mici, piscinele sunt pline de pensionari, iar cea cu apă termală are doar 60 de centimetri (cât o vană); mâncarea e proastă – şi pe bani chiar şi la all inclusive.

Serviciile sunt teribile, un cetăţean s-a tăiat în geamurile din baie după ce a alunecat pe gresie, a ajuns la recepţie şi acolo, în loc de trusă de prim ajutor, a primit ameninţări şi nota de plată pentru bateria duşului. Pe alte site-uri am citit că directorul hotelului a bătut/atacat eventual ucis nişte oameni. Alţi turişti au fost obligaţi să-şi care bagajele sute de metri pe jos pentru că nu li s-a permis accesul în parcarea hotelului.

Staţiunea Geoagiu Băi, pe care mi-o închipuiam ca pe un târg mititel cu locuinţe ascunse printre tufe de flori în toate culorile şi pensionari paşnici, mi s-a prezentat ca un loc devastat de minimum două apocalipse, cu drumuri varză, case distruse, tarabe ruginite, reuniuni ale cultelor satanice şi bodegi foarte proaste.

E adevărat că am găsit şi un site unde erau comentarii pozitive dar, antrenat la Daily Cotcodac cu comentarii gen “Ce glume aveţi, mi-aţi făcut ziua mai bună”, am înţeles imediat că nu este vorba decât de o manipulare ordinară a patronului hotelului.

Prin urmare, cred că o să merg în Ungaria, comentariile vizavi de hotelurile ungureşti fiind mult mai prietenoase, singura chestie ce li se reproşează oamenilor de acolo fiind că sunt bozgori şi nu cunosc limba română.

Notă Acest text este un pamflet şi luat aşa. Sper ca nu cumva Elena Udrea să-l ia în serios şi să se apuce să mai ceară vreo trei miliarde de euro pentru îmbunătăţirea imaginii turismului în România. Sau, dacă tot o face, să ne dea nouă banii, să vadă şi Julius cum e să ai colaboratori care te salută cu “se dau azi salariile, ştii ceva?”.

 

Sondaj PM

Vreţi ca Portocala Mov  să conţină mai multe articole cu temă politică, economică şi socială?

5. Bate Steaua la două goluri (28%, 174 Votes)

1. Da, băgaţi mai multe glume cu TVA şi arierate fiscale (25%, 156 Votes)

3. Nu înţeleg ce tot aveţi cu moldovenii; râdeţi ca proştii, habar n-aveţi ce practici sunt tenişii (21%, 130 Votes)

2. Eu oricum intru doar să văd dacă sunt ceva gagici disponibile pe-aici, nu citesc textele, din partea mea puteţi să scrieţi ce vreţi (13%, 82 Votes)

4. Mie îmi plac mai mult comentariile, sunt mai haioase decât textele. Să comenteze numai Gesica, că ea ştie, restul sunt de umplutură (13%, 70 Votes)

TOTAL VOTERS:612


 

Trupe de elită: pensionarii de îmbulzeală

Filed under: Avem o tara.Cum procedam?,Investigatii,Politica,Uncategorized — portocalamov @ 6:18 am

Dintre toţi protestatarii din ultimele zile, cei care prezintă un potenţial cu adevărat periculos sunt pensionarii (angajaţii de la stat, logic, întârzie la miting, când ajung îşi beau cafeaua şi citesc ziarele pe mobil, iar apoi dau o fugă până în oraş să-şi rezolve nişte probleme personale, deci, în total, le mai rămâne cel mult o oră pe zi să facă efectiv grevă). Gândiţi-vă doar că, în urmă cu două luni, pensionarii veniţi să le ia o bormaşină la nepoţi au călcat în picioare o bătrânică într-un magazin de bricolaj din Iaşi, cu ocazia unei promoţii.

Aceşti pensionari de mulţime au fost pregătiţi pe vremea lui Ceauşescu să facă faţă celei mai mari ameninţări la adresa statului comunist: alimentara plină şi cu altceva decât cu creveţi vietnamezi. Antrenaţi în condiţii speciale, pensionarii de îmbulzeală pot fi lăsaţi în munţi, la zeci de kilometri de civilizaţie, doar cu o sacoşă în mână, şi vor putea găsi drumul spre cel mai apropiat oraş şi cele două promoţii la ceva absolut inutil pentru gospodăria lor, cum ar fi laptopuri sau nunceacuri.

Până acum, cordoanele de jandarmi au făcut faţă atacului pensionarilor, care veniseră la protest doar ca să facă scandal, nu să cumpere ceva, dar nu care cumva să apară vreun instigator pesedist şi să strige: “Promoţie la Palatul Victoria, jante de maşină la preţ de cozonac!”, că praful se alege de bieţii scutieri.

Aşa s-ar explica şi cum a reuşit Ștefan cel Mare să-i bată de atâtea ori pe turci – probabil avea un batalion de pensionari, “Falanga de superofertă”, capabil să pună turcul pe fugă. Era suficient să transmită prin bucium că e promoţie la Podul Înalt, că imediat Vrâncioaia îşi lua sacoşa din cuier şi pleca să le dea omorul otomanilor care veniseră să ia avutul ţării la superofertă.

 

Noi vs. cel mai sexy bărbat în viaţă May 11, 2010

Filed under: Investigatii,Monden,Reportaje,Uncategorized — portocalamov @ 7:57 pm

Observăm în ultima vreme că tot mai multă lume se ia de Hugh Jackman. Nu, nu pentru că ar fi oripilat publicul feminin apărând în vreun film cu cămaşa pe el – asta practic e imposibil, chiar dacă l-ar juca pe Einstein tot ar găsi regizorul câteva scene în care eroul să-şi rupă hainele de pe el şi să dea cu ele de pământ: “Futu-i mama mă-sii, trebuia să înlocuiesc derivatele parţiale cu corespondentele lor din varietatea curbată! Bou mai sunt”. Motivul este că Hugh Jackman a fost declarat cel mai sexy bărbat din lume, iar femeile l-au indicat în cea mai mare proporţie drept bărbatul cu care şi-ar înşela partenerul (de fapt, asta s-a întâmplat în 2008; în 2009, cel mai sexy bărbat din lume a fost votat Johnny Depp, dar de ăsta n-ai cum să te iei, e ca şi cum te-ai lua de Biserică sau Armată). Sincer, noi nu vedem rostul acestei mişcări anti-Hugh Jackman, şi vom arăta imediat şi de ce.

În primul rând, cunoaşteţi pe cineva care şi-a înşelat partenerul cu Hugh Jackman? Noi am văzut la “Trădaţi în dragoste” că femeile îşi iau amanţi taximetrişti, agenţi de vânzări sau chiar şomeri, dar n-am văzut în nici un episod vreun star de la Hollywood. Plus că prietenele şi soţiile noastre fac o oră şi jumătate până la serviciu, vreo 10 ore muncesc şi încă pe atât fac la întoarcere (adică între o oră jumate şi zece, depinde dacă vin cu metroul sau, respectiv, cu maşina) – prin urmare nu prea vedem când ar mai avea timp să ajungă şi pe la vreun hotel unde să ne înşele cu Hugh Jackman (el, pe de altă parte, ar avea timp, că vine din Australia, nu din Băneasa). Probabil ideea asta a apărut pentru că foarte mulţi bărbaţi, când sunt prinşi cu nevasta altuia în pat, zic: “Eu? Hai, dom’ne, să fim serioşi, cum să se culce nevastă-ta cu mine? Te înşeală cu Hugh Jackman, bre, eu sunt aici să ţin de şase”.

Sincer, ne e milă de bietul Hugh Jackman. Chiar şi nouă ne fac scandal nevestele şi prietenele pe stradă: “De ce se uita bunăciunea aia aşa la tine?”, dar măcar noi ne putem apăra: “Da’ ce sunt eu, dragă, cel mai sexy bărbat în viaţă, să se uite femeile după mine pe stradă?”. În schimb, Hugh nu prea are pe unde s-o întoarcă. “Hugh, de ce se uita femeia aia la tine?”. “Nu se uita la mine, dragă”. “Da, sigur, se uita la taximetristul de lângă tine. Să fim serioşi, Hugh”. Noi suntem absolut convinşi că prietena lui Hugh Jackman găseşte cel puţin zece ocazii pe zi să se plângă: “Îl ştii pe Julius? Un bărbat ca el aş vrea şi eu, să pot duce o viaţă normală”.

De asemenea, multe femei probabil ezită să se culce cu Hugh Jackman pentru că n-ar putea spune nimănui asta. Adică, una e să mergi la serviciu şi să spui: “Fetelor, ştiţi cu cine mi-am tras-o eu azi-noapte? Cu Julius de la Daily Cotcodac!”; “Aaa. Îl ştiu, fată, e un tip foarte haios” (şi care o să doarmă pe preş pentru gluma asta – n.r.) – şi cu totul altceva să spui: “Fetelor, ştiţi cu cine mi-am tras-o eu azi-noapte? Cu Hugh Jackman!”. “Da, sigur…”. Plus că dacă îţi dă papucii nu prea poţi să spui: “O să ajungă vai de capul lui fără mine”, iar dacă îi dai tu papucii, o să te ia toată lumea peste picior: “E, sigur, tu l-ai părăsit pe Hugh Jackman, nu el pe tine, logic…”.

Singurul lucru oarecum plauzibil în toată povestea asta e că s-ar putea ca prietenele şi nevestele noastre să se gândească la Hugh Jackman în timp ce fac sex cu noi. Deşi asta nu contează mai deloc pentru că lui Hugh nu-i foloseşte la nimic, iar nouă – să fim sinceri – oricum nu ne pasă.

 

10 motive ca sa-ti bagi cardul undeva

Ai card. E primul din viata ta. Esti cel mai tare si te uiti cu dispret la trogloditii care inca mai folosesc instrumente primitive de plata, cum ar fi cash-ul. Ti se pare ca nu-s cu nimic mai presus decat aborigenii care dau doi porci pe un topor de cremene. Bucura-te cat mai poti, pentru ca in curand vei incepe sa folosesti efectiv cardul, si nu te vei mai distra la fel de tare. Iata zece motive pentru care vei realiza minunat ca acest minunat produs al tehnologiei e tocmai bun ca sa ti-l bagi in fund:

10. Expira
Fiind o tehnologie atat de avansata, cardul expira dupa vreo doi ani si trebuie schimbat. De altfel, chiar daca n-ar expira, tot ar trebui schimbat, fiindca dupa 2 ani e zgariat si arata vai de mama lui. Daca nu te duci exact la sucursala unde ti l-ai facut ca sa-l inlocuiasca, banii tai stau frumusel in cont fara sa te poti atinge de ei. Pe de alta parte, daca ai bani lichizi mai vechi de doi ani, nimeni nu-ti cere sa te duci cu portofelul exact la banca de unde i-ai luat si sa ii schimbi, pentru ca altfel nu ii mai poti folosi.

9. Te ajuta sa intarzii la serviciu
Ai incercat sa ajungi la munca platind cu cardul? Normal ca nu, pentru ca nu se poate. Afara de cazul in care iti place sa traiesti periculos si alegi sa iesi cu masina ta in trafic, vei descoperi ca nu poti sa cumperi nici bilet de tramvai, nici cartela de metrou si nici sa platesti taxiul folosind cardul. Asa ca vei privi cu o invidie nedisimulata la pensionarii care se scobesc de maruntis.

8. Te face de ras la bodega
Dar la crasma, cum te simti, dupa ce ai baut 5 beri si descoperi ca nu accepta plati cu cardul? Din fericire, chelnerii si sefii de sala sunt de acord cu mijloace mai moderne de plata, cum ar fi gajarea cu geaca sau telefonul mobil.

7. Te face cel mai nepopular tip de la coada
Ai observat la coada in hypermarket cat de repede termina de platit primitivii care folosesc bani lichizi sau bonuri de masa? In schimb tu, cu cardul, daca ai un pic de noroc, poti sta si zece minute asteptand sa vina confirmarea. Iar in cazul in care chiar esti un adevarat norocos, dupa ce stai la rand vreo ora, cand ajungi la casa vanzatoarea iti spune “Imi pare rau, dar nu imi merge cititorul de card. Mergeti, va rog, la randul de la casa de alaturi”.

6. E cel mai sigur mod de a-ti pierde banii
Deoarece sunt produsul unei tehnologii atat de avansate cardurile, spre deosebire de banii normali, sunt foarte usor de copiat. Ca sa copiezi cat de cat decent o amarata de bancnota, ai nevoie cel putin de o masina de tiparit extrem de costisitoare. Ca sa copiezi perfect un card, ai nevoie de un aparat de clonat carduri care poate fi cumparat pentru cateva mii de euro de la baietii din Spania sau pentru cateva sute, de pe net. Nu ca te-am facut sa simti ca banii tai de pe card sunt in perfecta siguranta?

5. Strica mancarea
Esti la restaurant si primul lucru pe care il faci este sa-l intrebi pe chelner “Pot plati cu cardul?” “Bineinteles”, spune el cu o fata acra, pentru ca stie clar ca nu mai are cum sa primeasca bacsis. Asa ca poti fi sigur ca chestia alba pe care ai gasit-o in supa nu e o fidea ratacita, mozzarella nu e intamplator mai cremoasa decat de obicei iar la desert sa zicem doar ca ar fi bine sa eviti ciocolata si, in general, orice poate contine ceva de culoare maro.

4. Usor de folosit. Daca ai noroc
Daca nu merge ATM-ul de la banca unde ai card, esti un invingator. Fie mergi la un ATM de la o alta banca si platesti comision pentru privilegiul de a-ti ridica banii, fie cauti un alt ATM. Unde in general este coada, pentru ca nu esti singurul care a avut ideea fericita de a-si scoate banii de pe card. Pe de alta parte, la coada ai putea cunoaste oameni noi, interesanti, cum ar fi baietii cu lanturi groase de aur la gat care stau fix in spatele tau la rand si te sorb din priviri cand bagi PIN-ul.

3. Nu-ti plateste facturile
Cardul e de mare ajutor cand vrei sa platesti taxe, impozite, intretinere, facturi de cablu sau sa pui o scrisoare la posta pentru matusa din Lehliu, care are net, dar nu-si poate citi mailurile pentru ca i s-a busit serverul de POP 3. E de mare ajutor in sensul ca e tare si daca pui facturile sau scrisorile langa el in portofel, n-or sa se mototoleasca. Cam la asta se limiteaza utilitatea lui in aceasta situatie.

2. Te taxeaza
De fiecare data cand te uiti cati bani mai ai pe card, banca te taxeaza un pic. Daca ti se pare OK, imagineaza-ti cum ar fi ca, de fiecare data cand vrei te uiti in portofel cati bani mai ai, sa fie nevoie sa bagi o fisa de 50 de bani pentru ca altfel portofelul nu se deschide.

1. Te lasa-n fundu’ gol
Cand cineva iti fura o hartie de 50 RON, o poate folosi ca sa cumpere de maxim 50 RON. Daca cineva iti fura cardul si ai si ghinionul sa fie de credit, poate scoate de pe el bani cat plafonul zilnic stabilit de banca, iar de cumparat, daca nu-i cere nimeni buletinul (nu ca l-ar cere cineva de obicei), poate cumPara cat cat limita de creditare. Adica, pe scurt, te baga in datorii pana in gat. Chestie pentru care chiar nu aveai nevoie de el, pentru ca deja aveai prietena sau nevasta.

Mentiune speciala: spre deosebire de oamenii inapoiati care folosesc bani de hartie, un produs la care nu se face niciodata reclama, posesorii de carduri pot avea si fericirea de a fi umiliti pentru ca banca emitenta s-a gandit sa investeasca intr-o campanie publicitara tampita. De exemplu, ce poate fi mai misto decat sa ti se spuna “A, ai card d-ala de care are si Gyuri Pascu! Al naibii batranel!”

 

Gelu,regele animalelor. May 9, 2010

Şobolanul Gelu nu era un şobolan obişnuit. Avea, într-adevăr, toate caracteristicile întâlnite îndeobşte la un şobolan (inclusiv un caracter infect, care-l împiedicase să-şi facă prea mulţi prieteni), însă toate aceste însuşiri şobolăneşti se regăseau în Gelu la o scară mult mai mare decât zoologia ar fi putut admite vreodată.

În primul rând, era imens – personal, nu am văzut niciodată un şobolan atât de mare şi, sincer, m-aş fi îndoit că există dacă nu l-aş fi văzut cu ochii mei. Probabil că simpla lui apariţie era suficientă pentru a traumatiza o prăpădită de pisică sau un câine maidanez.

De asemenea, şobolanul Gelu era nemuritor. După fiecare deratizare în cămin, apărea mai voinic şi mai plin de viaţă. Substanţele otrăvitoare ucideau orice formă de viaţă în jur, dar nu-l puteau răpune şi pe Marele Şobolan; mai mult, înfăţişarea lui tot mai monstruoasă mă făcea să cred că, de fapt, se hrăneşte chiar cu otravă. Mustăţile îi crescuseră atât de mari, încât şi le putea face lejer pe oală, iar el însuşi ajunsese atât de mare, încât ar fi putut hrăni singur o armată întreagă de huni (deşi nu mi-e foarte clar cum l-ar fi putut ucide nişte amărâţi de barbari). Din această cauză, nimeni nu mergea la duşuri neînsoţit: exista temerea, perfect îndreptăţită, că şobolanul Gelu poate reteza de la genunchi piciorul unui om adult şi că l-ar înghiţi dintr-o singură îmbucătură.
Cu toate că auzisem aceste poveşti înfiorătoare şi fusesem avertizat despre pericolul ce plutea asupra căminului, îmi făcusem obiceiul să învăţ noaptea pe fotoliul din capătul coridorului, fumând şi ascultând muzică la căşti. Privind retrospectiv, realizez că eram victima perfectă: căzusem în capcana diabolică a şobolanului Gelu, care mă făcuse să cred că nu există.

A lovit viclean, luându-mă complet pe nepregătite. A aşteptat mai întâi să mă cufund în cursul de Rezistenţa materialelor (o lectură fascinată, care te acaparează cu totul), apoi a năvălit din baie direct în hol. L-am văzut cu coada ochiului, m-am întors şi am aruncat cu o sticlă de coca-cola după el. Nu l-am nimerit, iar faptul că am încercat să-l lovesc n-a fost deloc în favoarea mea; dimpotrivă, pare-se că asta l-a înfuriat peste măsură, pentru că a început să alerge în direcţia mea. Am urlat, cu voce piţigăiată – “Şobolan rău, marş, marş!” -, dar n-a avut nici un efect. Apoi, s-a întâmplat ceva cu adevărat înspăimântător: s-a oprit la jumătatea drumului şi s-a ridicat pe picioarele din spate. A fost cumplit: blana de pe spate i se zburlise, mustăţile îi tremurau, iar Gelu m-a privit direct în ochii pe care, n-am avut nici o îndoială în clipa aia, urma să mi-i scoată şi să mi-i ronţăie ca pe bomboane. Înnebunit de teroare, am pus mâna pe ghivecele de flori din geam şi le-am azvârlit în direcţia lui, urlând ca un apucat. Evident, ghivecele n-au avut nici un efect; în schimb, urletele mele de groază au trezit tot căminul. Curând, mi s-a alăturat femeia de serviciu, apoi s-au trezit din beţie vecinii de vizavi şi mi-au sărit şi ei în ajutor.

Copleşit numeric, şobolanul Gelu a decis că nu e cazul să se umble la mitul cu nemurirea lui şi a bătut în retragere, îndreptându-se spre baie. Nu a zbughit-o însă speriat (cum aş fi făcut eu, de pildă, dacă aveam pe unde), ci s-a întors băţos şi a plecat la pas, atât de încet încât sunt sigur că a făcut-o dinadins, încercând să lase impresia că tocmai îşi amintise ceva important şi acesta este motivul pentru care se vede nevoit să plece înainte să ne facă praf. Înainte să dispară la duşuri, mi-a aruncat o ultimă privire – aşa, ca şi cum ar fi vrut să-mi memoreze chipul.

Din fericire, nu ne-am mai întâlnit niciodată (doar trăiesc şi scriu textul ăsta). Sper că m-a uitat şi că n-o să vină într-o bună zi să mă înşface de-acasă, în caz îşi aduce aminte de mine citind site-ul nostru după ce l-a înfulecat pe tipul care stătea în faţa calculatorului înaintea lui.