Portocalamov's Blog

Just another WordPress.com site

Top 3 comentarii May 21, 2010

Locul I – Sincere felicitări

Nu se acordă

Ne pare rău, dar comentariile voastre din ultima săptămână au fost cel puţin la fel de anoste ca textele noastre, așa încât nu prea am avut de unde alege un câștigător. Asta ne îngrijorează, pentru că Portocala Mov  își datorează în bună măsură traficul faptului că, spre deosebire de alte site-uri, aici comentariile sunt de regulă mai haioase decât posturile. În speranţa că a fost doar un incident izolat, vom considera această săptămână cu texte slabe și cititori lipsiţi de umor drept un mic omagiu adus Academiei Caţavencu.

Locul II – Felicitări simple
Petrov: “multam mult de carte, domnu’! am constatat ca e foarte usor sa agati cu carti in baruri”

Foarte multă lume crede că, în baruri și cluburi, cel mai ușor se agaţă jucându-te neglijent cu cheile de la Ferarri. Nimic mai fals – așa cum a descoperit recent și cititorul nostru Petrov, tot ce ai de făcut e să te așezi într-un colţ al clubului și să te pui pe citit. Imediat, cele mai mișto gagici din club se vor îndrepta spre tine, călcându-se pe picioare, și te vor aborda cu îndrăzneală: “Ce citești, scumpi?”.
Știm că sunteţi curioși să aflaţi ce trebuie făcut mai departe. Ne pare rău, dar de aici sunteţi pe cont propriu – v-am adus deja gagica sub nas, descurcaţi-vă singuri mai departe. Vă putem însă pune la dispoziţie un sfat de la Adi Mutu: încercaţi cu Dostoievski, cică merge întotdeauna.

Locul III – Circumstanţe de felicitări
XaeL: vi se intampla sa spuneti “poanta asta e tare, frate, dar mai bine o pastram pentru alt articol, ca asta deja iese prea amuzant” ?
Da, ni se întâmplă des să spunem asta, deși, să fim sinceri, am prefera să ni se întâmple să scriem articole amuzante.

PS: Normal că era previzibil ultimul răspuns, dar acum înţelegeţi și voi cum ne-am simţit citind cele 20 de comentarii – aproape toate “Extraordinar!” și “Admirabil!” – de la postul precedent??

 

Am făcut primul milion

Filed under: Fun,IT,Uncategorized — portocalamov @ 6:27 am

Daily Cotcodac a depăşit astăzi un milion de vizitatori. Înainte să deschidem o sticlă de şampanie (de pălincă, Eftimie, aşa e, ne-am exprimat noi greşit) şi să chiuim: “Zoso, Tolontane, la o parte, terminaţilor!”, să vedem şi cum am reuşit asta:

– jumătate dintre cei un milion de vizitatori sunt de fapt Julius care intră de pe ip-uri diferite; îl veţi recunoaşte, chiar dacă postează sub diverse nume, după faptul că lasă cam acelaşi comentariu: “Să scrie numai Julius, că el ştie, restul sunt de umplutură”.

– o altă parte e formată din postacii lui Raeţchi şi subalternii lui Eftimie de la ziar; pot fi recunoscuţi cu uşurinţă după comentariile gen “Julius, chiar te plăteşte cineva să scrii plictiselile astea?”, “Trebuia să râd, sau cum?” sau “Înainte scriai mai bine, da’ acum te-ai prostit de tot”.

– un procent important îl reprezintă piraţii din Angola. Ei sunt cei mai mari fani ai doctorului Șendroiu – nu ratează nici un text al acestuia şi visează, desigur, să-l întâlnească într-o bună zi pe autorul lor preferat.

– ar mai fi nevasta lui 4mall, care, când n-are nici un motiv să-l trimită să doarmă pe preş, intră pe DC şi după aia îi face scandal: “Cu cineva de calitate nu puteai fi şi tu prieten!”.

– ne-am baza şi pe cititorii din judeţul Vaslui, doar că ei intră pe DC maximum zece-cinsprezece minute, cât apucă între momentul în care descoperă cum se deschide laptopul pe care i l-au luat italianului ăla şi cel în care apar carabinierii. Ar mai fi şi vasluienii care au văzut că avem multe texte cu şi despre pensionari şi îşi închipuie că DC e site de agăţat, unde pot pune mâna pe bunăciuni de pe net.

– nu puţini sunt şi boţii de spam care intră pe DC şi pe care îi recunoaşteţi uşor, deoarece comentariile lor sunt întotdeauna politicoase, scrise fără greşeli şi nu deviază de la subiectul articolului la care au fost postate.

– vreo 10% din cititori sunt francezi care intră pentru filmuleţul cu salutul şi care ies repede, nu înainte de a abandona în fuga lor laptopuri şi iPhone-uri.

– Ne citesc, de asemenea, şi foarte multe manechine; nu o dată le-am surprins pe forumurile de fashion vorbind între ele: “Și ce dacă a pozat David Beckham în chiloţi, dragă? Hai mai bine să vedem ce-a mai scris Julică pe Daily Cotcodac, că el nu e însurat”.

În fine, diseară vom număra comentariile de la acest post şi vom vedea exact câţi cititori avem în realitate. Nu vom lua în considerare comentariile gen “Bravo, Daily Cotcodac! Faceţi o treabă foarte bună” – ăsta e Pircă încercând să-i arate doamnei P. că lumea citeşte prostia aia a lui Julius la care pierde el timpul scriind gratis. Evident, dacă textul ăsta o să aibă mai puţine comentarii decât autori sunt pe Daily Cotcodac, închidem site-ul, ne lăsăm de făcut poante şi scris articole haioase şi ne angajăm la Caţavencu.

 

Sondaj PM

Vreţi ca Portocala Mov  să conţină mai multe articole cu temă politică, economică şi socială?

5. Bate Steaua la două goluri (28%, 174 Votes)

1. Da, băgaţi mai multe glume cu TVA şi arierate fiscale (25%, 156 Votes)

3. Nu înţeleg ce tot aveţi cu moldovenii; râdeţi ca proştii, habar n-aveţi ce practici sunt tenişii (21%, 130 Votes)

2. Eu oricum intru doar să văd dacă sunt ceva gagici disponibile pe-aici, nu citesc textele, din partea mea puteţi să scrieţi ce vreţi (13%, 82 Votes)

4. Mie îmi plac mai mult comentariile, sunt mai haioase decât textele. Să comenteze numai Gesica, că ea ştie, restul sunt de umplutură (13%, 70 Votes)

TOTAL VOTERS:612


 

Evenimentul zilei de ieri May 15, 2010

Filed under: IT,Reportaje,Uncategorized — portocalamov @ 9:09 pm

11 mai
1867 Luxemburgul devine stat independent, în ciuda opoziției francezilor. Aceștia o lasă mai moale după ce experții militari îi avertizează că n-ar vrea să riște să-i vadă pe cei 2 polițiști luxemburghezi defilând prin centrul Parisului.

12 mai
1364 Se înființează la Cracovia Universitatea Iagellonă, prima din Polonia. După câțiva ani, însă, regele se gândește să o închidă după ce descoperă că emitea diplome false de licență în vrăjitorie unor studenți care nu știau nici măcar să transforme un țăran în broască râioasă.

13 mai
1880 Brazilia abolește sclavia, la cererea patronilor sătui să-i țină pe sclavi pe masă și casă, când ar putea să le dea niște salarii de mizerie, după care să-i lase să-și caute singuri o chirie și să-și comande pizza în fiecare zi.

14 mai
1981 Dumitru Prunariu este primul, dar și ultimul român care zboară în spațiul cosmic. Extratereștrii vor introduce apoi vize pentru cetățenii țării noastre ca urmare a faptului că, după zborul lui Prunariu, s-a constatat că brusc lipsea foarte mult vid galactic.

15 mai
1252 Papa Inocențiu IV emite o bulă papală prin care autorizează tortura ereticilor, ca să nu mai fie nevoiți bieții inchizitori să mintă că acuzatul a căzut pe scări și și-a rupt falangele de la toate degetele sau că și-a vărsat din greșeală farfuria cu supă fierbinte pe el.

16 mai
1929 Premiile Oscar sunt decernate pentru prima dată în istorie. Din păcate, cum pe vremea aceea nu existau gay, SIDA sau feminism, criticii se văd siliți să premieze doar filme cu subiecte neatractive: război, pirați, gangsteri.

17 mai
1902 Arheologii greci descoperă faimosul “mecanism din Antikitera”, despre care se crede că era un fel de computer antic. În ultimii ani, această teorie a fost contestată, pe motiv că mecanismul nu poate fi folosit la vizionarea de filme porno, deci clar nu e un computer.

 

10 motive ca sa-ti bagi cardul undeva May 11, 2010

Ai card. E primul din viata ta. Esti cel mai tare si te uiti cu dispret la trogloditii care inca mai folosesc instrumente primitive de plata, cum ar fi cash-ul. Ti se pare ca nu-s cu nimic mai presus decat aborigenii care dau doi porci pe un topor de cremene. Bucura-te cat mai poti, pentru ca in curand vei incepe sa folosesti efectiv cardul, si nu te vei mai distra la fel de tare. Iata zece motive pentru care vei realiza minunat ca acest minunat produs al tehnologiei e tocmai bun ca sa ti-l bagi in fund:

10. Expira
Fiind o tehnologie atat de avansata, cardul expira dupa vreo doi ani si trebuie schimbat. De altfel, chiar daca n-ar expira, tot ar trebui schimbat, fiindca dupa 2 ani e zgariat si arata vai de mama lui. Daca nu te duci exact la sucursala unde ti l-ai facut ca sa-l inlocuiasca, banii tai stau frumusel in cont fara sa te poti atinge de ei. Pe de alta parte, daca ai bani lichizi mai vechi de doi ani, nimeni nu-ti cere sa te duci cu portofelul exact la banca de unde i-ai luat si sa ii schimbi, pentru ca altfel nu ii mai poti folosi.

9. Te ajuta sa intarzii la serviciu
Ai incercat sa ajungi la munca platind cu cardul? Normal ca nu, pentru ca nu se poate. Afara de cazul in care iti place sa traiesti periculos si alegi sa iesi cu masina ta in trafic, vei descoperi ca nu poti sa cumperi nici bilet de tramvai, nici cartela de metrou si nici sa platesti taxiul folosind cardul. Asa ca vei privi cu o invidie nedisimulata la pensionarii care se scobesc de maruntis.

8. Te face de ras la bodega
Dar la crasma, cum te simti, dupa ce ai baut 5 beri si descoperi ca nu accepta plati cu cardul? Din fericire, chelnerii si sefii de sala sunt de acord cu mijloace mai moderne de plata, cum ar fi gajarea cu geaca sau telefonul mobil.

7. Te face cel mai nepopular tip de la coada
Ai observat la coada in hypermarket cat de repede termina de platit primitivii care folosesc bani lichizi sau bonuri de masa? In schimb tu, cu cardul, daca ai un pic de noroc, poti sta si zece minute asteptand sa vina confirmarea. Iar in cazul in care chiar esti un adevarat norocos, dupa ce stai la rand vreo ora, cand ajungi la casa vanzatoarea iti spune “Imi pare rau, dar nu imi merge cititorul de card. Mergeti, va rog, la randul de la casa de alaturi”.

6. E cel mai sigur mod de a-ti pierde banii
Deoarece sunt produsul unei tehnologii atat de avansate cardurile, spre deosebire de banii normali, sunt foarte usor de copiat. Ca sa copiezi cat de cat decent o amarata de bancnota, ai nevoie cel putin de o masina de tiparit extrem de costisitoare. Ca sa copiezi perfect un card, ai nevoie de un aparat de clonat carduri care poate fi cumparat pentru cateva mii de euro de la baietii din Spania sau pentru cateva sute, de pe net. Nu ca te-am facut sa simti ca banii tai de pe card sunt in perfecta siguranta?

5. Strica mancarea
Esti la restaurant si primul lucru pe care il faci este sa-l intrebi pe chelner “Pot plati cu cardul?” “Bineinteles”, spune el cu o fata acra, pentru ca stie clar ca nu mai are cum sa primeasca bacsis. Asa ca poti fi sigur ca chestia alba pe care ai gasit-o in supa nu e o fidea ratacita, mozzarella nu e intamplator mai cremoasa decat de obicei iar la desert sa zicem doar ca ar fi bine sa eviti ciocolata si, in general, orice poate contine ceva de culoare maro.

4. Usor de folosit. Daca ai noroc
Daca nu merge ATM-ul de la banca unde ai card, esti un invingator. Fie mergi la un ATM de la o alta banca si platesti comision pentru privilegiul de a-ti ridica banii, fie cauti un alt ATM. Unde in general este coada, pentru ca nu esti singurul care a avut ideea fericita de a-si scoate banii de pe card. Pe de alta parte, la coada ai putea cunoaste oameni noi, interesanti, cum ar fi baietii cu lanturi groase de aur la gat care stau fix in spatele tau la rand si te sorb din priviri cand bagi PIN-ul.

3. Nu-ti plateste facturile
Cardul e de mare ajutor cand vrei sa platesti taxe, impozite, intretinere, facturi de cablu sau sa pui o scrisoare la posta pentru matusa din Lehliu, care are net, dar nu-si poate citi mailurile pentru ca i s-a busit serverul de POP 3. E de mare ajutor in sensul ca e tare si daca pui facturile sau scrisorile langa el in portofel, n-or sa se mototoleasca. Cam la asta se limiteaza utilitatea lui in aceasta situatie.

2. Te taxeaza
De fiecare data cand te uiti cati bani mai ai pe card, banca te taxeaza un pic. Daca ti se pare OK, imagineaza-ti cum ar fi ca, de fiecare data cand vrei te uiti in portofel cati bani mai ai, sa fie nevoie sa bagi o fisa de 50 de bani pentru ca altfel portofelul nu se deschide.

1. Te lasa-n fundu’ gol
Cand cineva iti fura o hartie de 50 RON, o poate folosi ca sa cumpere de maxim 50 RON. Daca cineva iti fura cardul si ai si ghinionul sa fie de credit, poate scoate de pe el bani cat plafonul zilnic stabilit de banca, iar de cumparat, daca nu-i cere nimeni buletinul (nu ca l-ar cere cineva de obicei), poate cumPara cat cat limita de creditare. Adica, pe scurt, te baga in datorii pana in gat. Chestie pentru care chiar nu aveai nevoie de el, pentru ca deja aveai prietena sau nevasta.

Mentiune speciala: spre deosebire de oamenii inapoiati care folosesc bani de hartie, un produs la care nu se face niciodata reclama, posesorii de carduri pot avea si fericirea de a fi umiliti pentru ca banca emitenta s-a gandit sa investeasca intr-o campanie publicitara tampita. De exemplu, ce poate fi mai misto decat sa ti se spuna “A, ai card d-ala de care are si Gyuri Pascu! Al naibii batranel!”

 

Care e treaba cu Twitter? May 9, 2010

Filed under: Fun,IT,Reportaje — portocalamov @ 4:22 pm

Twitter, acest frate cretinel al lui WordPress…
Ce e ăsta, un fel de serviciu oferit celor cu dificultăţi de exprimare?
Oare de ce s-ar limita cineva cu bună ştiinţă la 140 de caractere? Chiar poţi să spui ceva în 140 de caractere, cu tot cu spaţii?
Să înţeleg că blogging-ul normal le-a venit de hac unora? D-aia se cerea micro-blogging-ul? Dar de ce ar avea nevoie de blog un dislexic? Sau e vorba cumva de aceaşi tendinţă generală care ne obligă la discriminare pozitivă?

Ş-ar mai fi ceva: dacă vrei să ilustrezi un text pe Twitter, cum faci? Sau pozele trebuie să rămână acolo unde îşi păstrează de obicei pozele genul ăsta de consumatori de internet, adică pe Hi5?

Am scris prea mult? Scuze. De câte ori trebuia să dau publish până acum, dacă eram pe Twitter, de şase, şapte ori?

http://www.dailycotcodac.ro

 

Made in Kin

Filed under: IT,Uncategorized — portocalamov @ 3:57 pm

Ce mai face Microsoft? Microsoft pregăteşte lansarea, în aceasă lună, a două noi smartphone-uri,Kin One şi Kin Two. Kin One e cel mai simpatic dintre ele şi, din cauza asta, îl vom descrie pe larg doar pe el. Dacă ar fi să vedem sexele celor două telefoane, Kin One este destinat bărbaţilor, fiind mic şi rotund ca o pudrieră, deci încape uşor în buzunar, iar Kin Two este destinat doamnelor şi domnişoarelor care se bucură de un ecran mai mare şi au genţi în care să-l poată căra fără să le cadă pantalonii. Performanţele tehnice se anunţă semnificative.

Discutăm de senzor de acceleraţie, senzor de proximitate, ecran cu multi-touch, 3G, Wifi, cameră de 5 megapixeli cu autofocus, geo-tagging şi smile-detection, player audio şi video HD, A-GPS, MS Office, radio FM cu RDS, toate suportate de un procesor Nvidia Tegra de 600 Mhz şi de cei 256 MB RAM.

Dacă mai adăugaţi 3 megapixeli, 4GB, înregistrare video HD şi blitz-ul LED, vă faceţi o părere şi despre Kin Two. Deci aveţi de unde alege, chiar dacă luarea unei decizii e mereu un Kin.